Robert Negoiță candidează la șefia PSD

Robert Negoiță candidează la șefia PSD
Publicat: 22/09/2015, 15:08
Actualizat: 22/09/2015, 18:01

„Sunt decis să candidez pentru funcția de președinte PSD la scrutinul din 11 octombrie. (…) Este un moment important pentru România, este un moment crucial pentru PSD. Cel mai mare partid din România, care este la putere, care are prim-ministru, este într-o situație delicată. Premierul a avut prima înfățișare ieri, într-un dosar penal, președintele interimar este condamnat în primă instanță, iar peste câteva zile avem alegeri”, a declarat Negoiță.

Liderul PSD București spune că oamenii așteaptă acum de la PSD „responsabilitate” și „maturitate”, motiv pentru care s-a hotărât să candideze. „Doar în momentele grele se văd cei care au determinare, cei care au curaj și dorința de a ajuta la ieșirea din impas. Nu ne putem permite acțiuni sau opțiuni riscante”, a subliniat Negoiță.

Acesta spune că a discutat cu Liviu Dragnea despre candidatura sa, iar acesta nu avut obiecții. „I-am comunicat că voi candida. Nu-l deranjează. Suntem colegi, ne respectăm reciproc și competiția nu face altceva decât să stimuleze”, a spus Negoiță.

Alegerea președintelui PSD va avea loc pe 11 octombrie, iar congresul pentru alegerea Biroului Permanent va avea loc pe 18 octombrie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Imaginile în care Simona Mărgăian bruschează un jurnalist italian! Femeia este acuzată că a înșelat...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Undă de șoc pe piața carburanților. Ce se întâmplă la pompă cu benzina și motorina
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Experiment de modificare a climei, oprit din motive de sănătate
×